Agenția Xinhua (China) a publicat, sâmbătă seară, o analiză a ceea ce se anunță a fi alegerile europarlamentare din România.

 

13 partide și trei candidați independenți intră, duminică, în România, în cursa pentru locurile din Parlamentul European, scrie agenția amintită, arătând că, pentru acest scrutin, sunt așteptați la urne în jur de 18 milioane de alegători, în cele peste 18.000 de secții de votare.

Dincolo de cifre, chinezii de la agenția de știri Xinhua arată că alegerile de duminică au, în România, o miză mai mare decât desemnarea viitorilor europarlamentari din partea țării noastre și reprezintă, totodată, o nouă demonstrație de forță după scrutinul din 2016, respectiv o avanpremieră pentru prezidențialele care vor avea loc peste câteva luni.

Agenția arată că, dacă acum doi ani, Partidul Social Democrat a câștigat detașat în fața liberalilor, între timp situația s-a mai schimbat, în sensul că acesta a avut serios de suferit ca urmare a atacurilor din exteriorul și chiar din interiorul formațiunii politice.

Pe de-o parte, notează jurnaliștii de la Xinhua, partidul este constant ținta atacurilor venite din zona de centru-dreapta, conduse de președintele Klaus Iohannis, iar pe de altă parte a cunoscut o decădere din cauza disputelor interne, a faptului președintele Liviu Dragnea a schimbat doi premieri și a inițiat câteva alte schimbări în Guvern.

În același timp, însă, principalul partid de opoziție pare confuz și resimte lipsa unui lider puternic, respectiv a unor proiecte care să atragă atenția electoratului. Acest lucru se reflectă în ritmul lent cu care a urcat în sondaje.

Analiștii sunt de părere că, la aceste alegeri, Partidul Social Democrat nu va reuși să repete rezultatul obținut în 2016, în timp ce, în ceea ce privește Partidul Național Liberal, este de așteptat ca acesta să nu înregistreze o creștere notabilă. Voturile pierdute de social-democrați vor fi câștigate, în schimb, de micile formațiuni politice, mai cred analiștii, notează jurnaliștii agenției chineze. Aceștia citează rezultatele sondajului CURS prezentate la începutul luni mai, conform cărora PSD ar urma să ia 32% din voturi, PNL - 25%, iar pe locul al treilea se va clasa Alianța 2020 PLUS-USR, cu 12% din voturi.

Agenția chineză subliniază că, tot duminică, în România va avea loc și referendumul pe justiție propus de președintele Klaus Iohannis.

Joomla SEF URLs by Artio