Sully, labradorul lui George H.W. Bush, a călătorit alături de sicriul fostului preşedinte american, decedat sâmbătă la vârsta de 94 de ani, în zborul spre Washington, potrivit surselor citate de CNN. Trupul neînsufleţit al fostului preşedinte a fost depus luni în Capitoliul Statelor Unite ale Americii, în Washington, unde cetăţenii îşi pot prezenta omagiile.

 

Purtătorul de cuvânt al lui George H.W. Bush, Jim McGrath, a postat duminică, pe o reţea de socializare, o fotografie cu Sully culcat lângă sicriul acoperit de drapelul american al stăpânului său, însoţită de textul ''Misiune îndeplinită'', scrie Agerpres.

Sully a avut grijă până în ultimul moment de stăpânul său, care se deplasa cu foarte mare greutate din cauza bolii Parkinson de care suferea.

Labradorul a primit numele Sully după fostul pilot de linie Chesley B. ''Sully'' Sullenberger III, care a devenit faimos după ce, în 2009, a reuşit să piloteze un avion cu probleme astfel încât aeronava a aterizat în siguranţă pe râul Hudson, salvând astfel vieţile celor 155 de pasageri. Sully va ajunge acum la Centrul Naţional Militar Medical Walter Reed, unde va ajuta alţi veterani, a scris într-o postare pe Twitter fostul preşedinte George W. Bush, fiul lui George H.W. Bush.

Sully a fost trimis în această vară să fie alături de George H.W. Bush, după ce fosta primă doamnă Barbara Bush a decedat la începutul anului.

Funeraliile lui George H.W. Bush vor avea loc miercuri la Washington şi joi la Houston, în Texas.

De luni, sicriul se află depus la Capitoliu.

Fostul preşedinte american a murit la finalul săptămânii trecute, la vârsta de 94 de ani, în casa sa din Houston, la mai puţin de un an de la decesul soţiei sale, Barbara.

Foto: Twitter

Joomla SEF URLs by Artio