Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a efectuat o vizită în Malaysia, pentru semnarea Memorandumului cu Guvernul acestei țări, privind activități de cooperare juridică. Cu acest prilej, oficialul român a vizitat două penitenciare, unde se află încarcerați mai mulți români condamnați la moarte, pentru trafic de droguri. Unul dintre deținuții români care s-au întâlnit cu Toader a fost prahoveanul Ionuț Gologan, a cărui sentință este definitivă.

Vizita la în închisoarea Bentong a avut loc zilele trecute. Aici se află încarcerat Ionuț Alexandru Gologan, în vârstă de 25 de ani, arestat din 2012 și condamnat în prezent, definitiv, la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri. Tânărul este originar din comuna prahoveană Telega și așteaptă acum să vadă dacă va scăpa de pedeapsa capitală prin grațiere din partea Sultanului. O altă șansă ar putea fi schimbarea legislației din țara în care a fost condamnat.
"Delegația română a purtat discuții cu cetățeanul român condamnat, exprimând susținerea în realizarea intereselor legitime, cu respectarea legislației celor două state, în cadrul juridic inițiat prin semnarea Memorandumului", a anunțat Ministerul Justiției.
Ulterior, ministrul român al Justiției s-a întâlnit și cu Marian Laurențiu Peity și Ionel Țurcan, alți doi români încarcerați, în închisoarea Simpang Renggam, după ce au fost arestați pentru trafic de droguri. Ei au fost condamnați la moarte de Curtea de Apel, iar procesele lor se află în faza de judecată pe rolul Curții Federale a Malaysiei.

Joomla SEF URLs by Artio