MAE: Românii din Marea Britanie vor avea un nou statut, după Brexit

Written by Ioana POPA Category: Știri internaționale Created: Wednesday, 13 December 2017 07:24

Aproximativ 330.000 de români locuiesc și studiază sau muncesc în Marea Britanie. Autoritățile române negociază, în această perioadă, noul statut pe care îl vor avea aceștia, după Brexit.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat, marți 12 decembrie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, iar pe agenda întâlnirii au figurat stadiul negocierilor cu Marea Britanie și pregătirea reuniunii Consiliului European Art. 50 din 15 decembrie. Negociatorul-șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a prezentat evaluarea Comisiei Europene cu privire la stadiul negocierilor la momentul actual și raportul comun cu privire la punctele de convergență dintre cele două părți.
Referitor la drepturile cetățenilor, Marea Britanie și Uniunea Europeană au căzut de acord că cetățenii europeni cu reședința legală în Marea Britanie, precum și membri de familie ai acestora, vor continua să beneficieze de drepturile conferite de legislația europeană, în baza obținerii unui nou statut (settled status), informează Ministerul român al Afacerilor Externe. Acest statut va garanta dreptul de ședere al cetățenilor europeni stabiliți în Marea Britanie înainte de data retragerii, după o perioadă de rezidență de minim cinci ani. "Până la împlinirea celor cinci ani, cetățenii europeni vor putea aplica pentru un statut temporar. Noul statut va fi singurul document care va atesta reședința legală a cetățenilor europeni în Regat după data retragerii. În baza acestuia, cetățenii europeni vor putea continua să locuiască, să studieze și să muncească în Marea Britanie. A existat un acord privind continuarea exportului prestațiilor de securitate socială, inclusiv beneficiile familiale, și agregarea pensiilor, în conformitate cu legislația europeană existentă la momentul actual. De asemenea, toate calificările profesionale obținute sau în curs de obținere înainte de data retragerii vor fi recunoscute de către cele două părți. Totodată, acordul va include detalii cu privire la procedurile administrative pentru obținerea acestui nou statut, care vor simple și transparente. Orice cetățean european va avea drept de ședere până la comunicarea unei decizii finale cu privire la statutul stabilit. Criteriile pentru refuzul acordării statutului stabilit vor fi menționate explicit în acordul de retragere, și vor fi în conformitate cu legislația europeană", a anunțat MAE.
„Urmărim parafarea unui acord privind Brexit care să valideze promisiunile părţii britanice de a conferi o protecție adecvată cetățenilor europeni din Regatul Unit, dar și referitoare la menținerea contribuției financiare britanice în contextul angajamentelor deja asumate și necesității implementării politicilor Uniunii Europene în cadrul actualului buget financiar multianual. Vom rămâne în continuare, inclusiv din perspectiva responsabilității României ca viitoare Președinție a Consiliului Uniunii Europene, în contact permanent cu Michel Barnier și echipa de negociatori a Comisiei Europene, pentru a ne asigura că și următoarele runde de negocieri vor înregistra evoluții care să reflecte interesele românilor, dar și tuturor celorlalte state membre", a declarat Victor Negrescu.
Guvernul britanic a declanșat, la 29 martie 2017, în urma referendumului din vara anului trecut, procedurile de retragere din Uniunea Europeană. Negocierile pentru stabilirea termenilor de retragere a Marii Britanii pot dura maximum doi ani, urmând ca la 30 martie 2019, pe perioada deținerii de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, Marea Britanie să piardă statutul de membru al blocului comunitar.
Conform datelor de la Oficiul Național de Statistică, precum și de la alte instituții relevante, 328.000 de români locuiesc în Marea Britanie. Din perspectivă socio-demografică, comunitatea românească este răspândită pe întreg teritoriul Regatului Unit, cu concentrări mai mari în regiunea Londrei și în zonele urbane Birmingham, Manchester și Liverpool, Edinburgh, Glasgow, Leeds, Belfast.
Estimările unei organizații profesionale arată că în Marea Britanie lucrează peste 2.000 medici români, cărora li se adaugă numeroși specialiști în domeniul financiar-bancar, artiști, arhitecți, profesori, specialiști în IT și cercetători. În învățământul universitar britanic studiază în prezent aproximativ 10.000 de tineri români, la nivelul studiilor de licență, master și doctorat. Totodată, există o comunitate extrem de dinamică la nivelul corpului profesoral și de cercetare la nivel academic.

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.