Ministerul român al Afacerilor Externe anunță că Austria și Cipru au instituit noi restricții, iar măsurile vizează și persoanele care vin din România. Autoritățile cipriote au introdus țara noastră pe lista statelor din categoria C, accesul turiștilor de aici fiind interzis. În același timp, în Austria, românii nu mai pot intra decât dacă prezintă un test negativ pentru Covid.

 

*** Autoritățile austriece au emis o nouă Ordonanță pentru revizuirea condițiilor de intrare și tranzit în Republica Austria pentru persoanele care provin din state pentru care există alerte de călătorie, inclusiv România, cu valabilitate de pană la data de 30 septembrie 2020.

"Principalele modificări, față de măsurile anterioare, sunt diminuarea perioadei termenului de valabilitate a testului biologic-molecular pentru SARS-CoV-2 de la 4 zile la 72 de ore și reducerea perioadei de izolare la domiciliu sau într-o locație adecvată, de la 14 zile la 10 zile.

Conform noilor prevederi, începând cu data de 27 iulie a.c., ora 00:00, accesul cetățenilor români și ai statelor membre UE provenind din România cu destinația Republica Austria este permis dacă dețin un test molecular negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locație adecvată, imediat după intrarea în Republica Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.

În situația în care cetățeanul străin nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autoritățile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria", informează Ministerul român al Afacerilor Externe, subliniind că noile prevederi se aplică inclusiv turiștilor români.

Pentru cetățenii terți (non-UE) care vin din România intrarea este permisă numai cu test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 negativ, dar sunt obligați să între în izolare la domiciliu sau într-o locație adecvată timp de 10 zile, pe cheltuiala proprie. Dacă nu pot demonstra existența unei locuințe adecvate pentru izolare, li se interzice accesul.

Persoane care vin din Andorra, Belgia, Danemarca, Germania, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Croația, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Olanda, Norvegia, Polonia, San Marino, Elveția, Slovacia, Slovenia, Spania, Cehia, Ungaria, Vatican, Marea Britanie, Cipru, pot intra liber în Austria dacă prezintă un document care să ateste dreptul de ședere / reședință în Austria sau în statele menționate și fac dovada că în ultimele 10 zile nu au călătorit în afara Austriei sau a statelor respective.

"Tranzitul este permis în regim permanent, fără oprire, pentru cetățenii care vin din România și care merg spre destinații din alte state. Autoritățile locale pot solicita prezentarea unor documente justificative care să asigure intrarea în țara de destinație: domiciliu / rezidență / drept de ședere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc., precum și completarea unei declarații de tranzit. Aceasta este disponibilă la AICI", se mai arată în comunicatul MAE https://www.bmeia.gv.at/fileadmin/user_upload/Vertretungen/Bukarest/Dokumente/Beilage_B__Formular_Ein-Durchreise_2020-07-17-Englisch.pdf.

Zborurile către și din România rămân în continuare suspendate.

Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autoritățile austriece și va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea austriacă.

*** În ceea ce privește Cipru, România a fost inclusă pe lista statelor din categoria C, alături de Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia.

Conform noilor măsuri, accesul pe teritoriul Republicii Cipru este permis cetățenilor care vin din statele incluse în categoria C, după cum urmează:

> cetățenii ciprioți și cetățenii străini cu rezidență legală în Cipru pot intra cu condiția prezentării documentelor care atestă rezidența, a autorizației de călătorie obținute prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării și testului molecular RT-PCR negativ pentru infecția cu COVID-19. Testul poate fi efectuat fie în România, într-un laborator acreditat, fie în aeroport, la sosire.

> alte categorii de persoane (posesori de pașapoarte diplomatice aflați în misiune, oameni de afaceri sau de știință care trebuie să călătorească din motive profesionale, sportivi care au contracte încheiate la cluburi din Cipru, specialiști cu contracte de muncă, cazuri umanitare etc.) pot intra doar cu condiția obținerii unui permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot. Cererile, însoțite de documente doveditoare, vor fi transmise prin intermediul poștei electronice la e-mail-ul: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.. Pe lângă permisul special, la intrarea pe teritoriul Republicii Cipru trebuie prezentată autorizația de călătorie obținută prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării și un test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu COVID-19. Pentru cei cu permise speciale, testul poate fi efectuat doar în România cu maximum 72 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Republicii Cipru și atestat printr-un certificat redactat în limba engleză.

"Conform informațiilor comunicate de autoritățile cipriote, necompletarea autorizației de călătorie pe portalul www.cyprusflightpass.gov.cy poate conduce la blocarea îmbarcării sau, la aterizarea în Cipru, la o amendă de 300 de euro.

De asemenea, toate persoanele care sosesc în Republica Cipru din state incluse la categoria C trebuie să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

Cetățenii proveniți din statele încadrate la categoria C nu pot călători în scop turistic în Republica Cipru.

Începând cu data de 17 iulie a.c,  autoritățile cipriote nu mai permit turiștilor să traverseze în partea de nord a insulei. Cetățenii români care se află în partea de nord a insulei nu vor primi autorizația de trecere decât în cazuri umanitare (deces al unui membru de familie, situații medicale de urgență), deplasarea urmând a avea loc exclusiv prin punctul de trecere Metehan", precizează MAE.

Lista statelor din care este permisă intrarea în Republica Cipru este actualizată săptămânal de către Ministerul cipriot al Sănătății, în funcție de datele epidemiologice din fiecare țară.

În Austria, cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 și 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0043 699 117 26027.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51901 și http://viena.mae.ro/.

Pentru Cipru, cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Nicosia: 00357 22495333, 00357 22517333, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al ambasadei: 00357 97812277.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51906, http://nicosia.mae.ro, http://www.mae.ro/https://www.pio.gov.cy/coronavirus/info.html, https://www.pio.gov.cy/coronavirus/en/press/22072020_2.pdf.

Joomla SEF URLs by Artio