chavezPotrivit CNN, preşedintele venezuelean Hugo Chavez a murit. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Venezuelei. Chavez avea 58 de ani, iar starea lui de sănătate se înrăutăţise după cea de-a patra operaţie de cancer. Născut în 1954, Hugo Chavez a devenit preşedintele Venezuelei în 1999. Avea în spate o carieră militară şi era fondatorul Mişcării Revoluţionare Bolivariene. S-a făcut remarcat în timpul loviturii de stat eşuate din 1992.

Odată ales preşedinte, Chavez a pornit o serie de reforme socialiste care nu au fost întotdeauna agreate de popor. Cu toate astea, a reuşit să obţină simpatia compatrioţilor prin programe sociale finanţate din venituri provenind din sectorul petrolier. Susţinătorii săi spun că vorbeşte pentru săraci, în timp ce criticii îl acuză că a devenit autocrat.

Trupul neînsufleţit al lui Chavez, decedat marţi, va fi expuse începând de miercuri în holul Academiei Militare din Caracas, înaintea funeraliilor naţionale planificate vineri, a anunţat ministrul venezuelean al afacerilor externe Elias Jaua, în timp ce au fost decretate şapte zile de doliu naţional.

Joomla SEF URLs by Artio