Primarul din Gdansk, Pawel Adamowicz, a decedat luni în urma agresiunii cu cuţitul a cărei victimă a fost duminică seara, relatează AFP. ”În pofida tuturor eforturilor noastre, nu am reuşit să-l salvăm”, a declarat medicul Tomasz Stefaniak, citat de agenţia poloneză de ştiri PAP. Operat în noaptea de duminică spre luni timp de cinci ore, Pawel Adamowicz ”rămâne conectat la aparate, el este într-o stare foarte gravă, iar şansele de a supravieţui sunt incerte”, anunţa anterior şeful serviciilor de sănătate din regiune, doctorul Jerzy Karpinski, citat de PAP.

Primarul, în vârstă de 53 de ani, a pierdut o ”cantitate enormă” de sânge, ceea ce i-a provocat o hipoxie - diminuare a nivelului de exogen în sânge, preciza el.

Sute de persoane au răspuns luni dimineaţa, la Gdansk, unui apel la donare de sânge. ”Avem, astăzi, de trei ori mai mulţi donatori decât de obicei. Este un semn de solidaritate după această dramă”, a declarat pentru AFP Wiktor Tyburski, directorul Centrului regional de colectare a sângelui situat alături de spitalul universitar în care primea îngrijiri primarul.

Joomla SEF URLs by Artio