Două lucrări clasice din literatura americană au fost eliminate din unele școli și librării din Virginia, după plângerea depusă în instanță de un părinte. Acesta acuză limbajul rasist folosit de personaje.

 

Romanele ”Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee şi ”Aventurile lui Huckleberry Finn” Mark Twain  au fost eliminate din unele dintre şcolile din comitatul Accomack din statul Virginia, după ce o plângere oficială a fost depusă în instanţă de mama unui adolescent birasial. La baza plângerii s-a aflat folosirea cuvântului ”nigger” (”negru”), un termen devenit peiorativ şi care apare frecvent în ambele cărţi, scrie The Guardian, citat de News.ro.

Semnatara plângerii, vorbind în faţa consiliului şcolilor publice din comitatul Accomack, a spus că fiul ei întâmpină dificultăţi cu descifrarea limbajului rasist: ”Sunt atât de multe înjurături rasiale şi cuvinte defensive acolo, încât nu poţi să treci peste ele”.

Un comitet urmează să analizeze viitorul acestor două cărţi celebre, care nu sunt vizate deocamdată de o interdicţie permanentă, dar care u fost totuşi deja înlăturate din sălile de clasă ale şcolilor din comitatul Accomack. Reprezentanţii Coaliţiei Naţionale Împotriva Cenzurii (National Coalition Against Censorship - NCAC) consideră că această decizie este ”deosebit de stridentă”, apreciind că ”prin evitarea discuţiei despre probleme controversate precum rasism, şcolile fac un mare deserviciu elevilor lor”.

Joomla SEF URLs by Artio