Roxana Mărăcineanu, fostă campioană la înot, este noul ministrul al Sportului în Franța

Written by Ioana POPA Category: Știri internaționale Created: Tuesday, 04 September 2018 14:52

roxana maracineanuFranța a desemnat-o pe Roxana Mărăcineanu, o campioană la înot, în vârstă de 43 de ani, originară din România, pentru a o înlocui pe Laura Fessel în funcția de ministru al Sportului, după demisia acesteia din urmă.

Născută în 1975, la Bucureşti, Roxana Mărăcineanu s-a stabilit de mică la Mulhouse unde a început înotul de performanţă. În 1998, sportiva câştiga titlul mondial la 200 metri spate, în cadrul întrecerilor de la Pert. Mărăcineanu a obţinut medalia de argint şi la Jocurile Olimpice de la Sydney, iar cariera sportivă şi-a încheiat-o în 2004.

În 2007, a fost consultant de specialitate pentru „France Televisions” în timpul Mondialului de la Melbourne, după care s-a implicat în numeroase programe sociale, scrie Mediafax.

Mamă a doi copii, Roxana Mărăcineanu are o carieră de cțiva ani și politică. În 2010, a candidat pentru Partidul Socialist în alegerile regionale, iar pe 21 martie a fost aleasă consilier regional în Île-de-France, mai precizează sursa citată.

Francezii au ales să dea sportul, un domeniu prioritar în Hexagon, tot pe mâna unei mari campioane, după demisia Laurei Fessel, dublă campioană olimpică la scrimă (1996). Astfel, în fruntea Ministerului Sportului a fost numită Roxana Mărăcineanu, prima campioană mondială a Franţei la înot.

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.