Persoanele în vârstă ar putea să fie nevoite să stea în izolare până la finalul anului pentru a se proteja de coronavirus, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

 

Președintele CE a spus că această măsură ar fi necesară în absența unui vaccin, dar și-a exprimat speranța că laboratoarele europene vor dezvolta unui spre sfârșitul lui 2020. “În absența unui vaccin, trebuie să limităm pe cât posibil contactul cu persoanele în vârstă. Știu că este dificil și că izolarea este o povară, însă vorbim despre o chestiune de viață și de moarte, trebuie să rămânem disciplinați și să avem răbdare. Copiii și tinerii se vor bucura de o libertate de mișcare mai devreme față de persoanele mai în vârstă și față de cei cu condiții medicale pre-existente”, a declarat președintele Comisiei Europene, pentru cotidianul Bild, scrie HotNews.

Pentru a se asigura că oamenii vor fi vaccinați repede, autoritățile sunt deja în discuții cu producătorii pentru a stimula producția la scară largă a unui vaccin, a mai precizat oficialul european. ​

 

Foto: politico.eu

Joomla SEF URLs by Artio