Viitoarea misiune a Rusiei către Lună va include şi o verificare a faptului dacă SUA au ajuns într-adevăr pe Lună în 1969, a declarat sâmbătă şeful agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, informează dpa. Răspunzând unei întrebări dacă NASA a aselenizat într-adevăr în urmă cu cinci decenii, Rogozin a declarat într-o înregistrare video postată pe Twitter că agenţia rusă '''şi-a stabilit ca obiectiv să zboare şi să verifice dacă au fost acolo sau nu''', scrie Agerpres.

 

În timp ce vorbea, Rogozin zâmbea superior şi ridica din umeri, remarcă dpa, care notează că teoriile conspiraţiei legate de aselenizarea americanilor sunt un lucru comun în Rusia. Astronautul american Neil Armstrong a fost primul om care a păşit pe lună în iulie 1969, în plină ''cursă spaţială'' în cadrul Războiului Rece dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică. În anii '70 ai secolului trecut, Uniunea Sovietică a renunţat la programul său spaţial, după ce patru rachete destinate să ajungă pe Lună au explodat. Sursa: digi24.ro

 

Joomla SEF URLs by Artio