uss fitzgeraldStatele Unite au poziţionat în apropierea coastelor Coreei de Sud un distrugător capabil să intercepteze rachete, a anunţat Washingtonul, care vrea astfel să îşi sublinieze susţinerea pentru Seul în faţa ameninţărilor Phenianului.

 

USS Fitzgerald tocmai a participat la manevrele militare comune pe care SUA şi Coreea de Sud le fac în fiecare an şi a fost trimis în sud-vestul peninsulei în loc să se întoarcă în portul de staţionare din Japonia.

 

Just in case

Poziţionarea distrugătorului în zona de coastă a Coreei de Sud reprezintă doar o măsură de precauţie, din moment ce strategii SUA sunt convinşi că Nordul nu pregăteşte reluarea ostilităţilor cu Sudul, în ciuda retoricii belicoase.

Ministrul de Externe al Coreei de Sud, Yun Byung-se, urmează să aibă o întâlnire cu secretarul american de Stat John Kerry, la Washington, marţi, pentru a discuta despre tensiunile care s-au intensificat în peninsulă.
Kerry va merge, de asemenea, în Asia săptămâna viitoare, inclusiv în Coreea de Sud.
Casa Albă a declarat luni că ameninţările repetate ale Phenianului nu sunt însoţite de nicio acţiune militară, de o mobilizare la scară mare sau de o poziţionare a forţelor.
Analiştii subliniază că ultimul val de ameninţări nord-coreene, deşi foarte vehemente, sugerează că Phenianul nu va reacţiona decât în caz de atac militar comis de Seul sau Washington.
„Cum un atac militar american sau sud-coreean este puţin probabil, liderul nord-coreean Kim Jong-un dispune de o portiţă de ieşire onorabilă", apreciază Stephen Haggard, expert în Coreea de Nord la Institutul Peterson din Washington.
Kim poate să se laude cu faptul că ameninţările sale şi inspecţiile efectuate în rândul trupelor au fost încununate de succes deoarece nu a fost niciun atac, deşi, oricum, acesta nu ar fi avut loc. Regimul poate, prin urmare, să se prevaleze de succes şi să se retragă uşor", a mai declarat acesta.
Manevrele militare comune ale SUA şi Coreea de Sud ar urma să se încheie pe data de 30 aprilie.
Două avioane F-22 Raptor au ajuns duminică în Coreea de Sud pentru a participa la exerciţii.
De asemenea, bombardiere americane B-52 şi B-2 (invizibil pe radar) au efectuat zboruri de antrenament deasupra Coreei de Sud în ultimele zile.

Nordul vrea să repornească reactorul de la Yongbyon

Între timp însă, Coreea de Nord a anunţat că intenţionează să repornească reactorul nuclear de la Yongbyon oprit în 2007 şi a sugerat că va putea relua îmbogăţirea uraniului în scopuri militare. Reactorul este singura sursă de plutoniu pentru programul nuclear militar al Phenianului, care dispune, în acest moment, de o cantitate suficientă pentru producerea a patru, până la opt bombe.
„Această decizie este conformă cu intenţia Coreei de Nord de a-şi consolida arsenalul nuclear atât în ceea ce priveşte calitatea, cât şi cantitatea şi este necesară rezolvării penuriei grave de electricitate", a declarat un purtător de cuvânt al programului de energie nucleară nord-coreean, citat de agenţia de presă oficială a regimului comunist KCNA.
Coreea de Nord a efectuat primul test nuclear în 2006. Un an mai târziu, a acceptat să întrerupă testele în schimbul unui ajutor economic şi al unor garanţii de securitate, dezactivând reactorul şi demolând turnului de răcire, în iunie 2008.
Phenianul a refuzat însă inspecţiile la instalaţiile sale şi s-a retras, în decembrie 2008, din cadrul negocierilor multilaterale privind programul său nuclear la care participau China, Statele Unite, Japonia, Rusia şi cele două Corei.
Coreea de Nord a testat trei bombe nucleare, din 2006.
Sursa: Mediafax

Joomla SEF URLs by Artio