Starea de maximă urgență din China a generat, ieri, închiderea a încă trei orașe - unul dintre acestea fiind la aproximativ 100 de km de Shanghai. Autoritățile chineze așteaptă un transport de medicamente produse de SUA care promit să elimine virusul din plămâni în maxim 48 de ore. Medicamentul care va fi primit de urgență de autoritățile chineze este rezultatul ultimelor cercetări ale specialiștilor americani bazate pe studiul virusului chinezesc.

Loturile trimise către China urmează să fie multiplicate, pentru a fi distribuite și aplicate de urgență în toată țara, informează pentru APH surse din mediul economic care își desfășoară operațiunile în această țară.

Rezidenți din China informează că panica este generală, toate activitățile economice și sociale sunt oprite, existând informația că infestarea se poate produce în câteva secunde, de la o persoană la alta. Populația nu are voie să iasă din casă decât o dată la două zile, în zone controlate, pentru procurarea alimentelor. Guvernul chinezesc a apelat la ajutorul tuturor statelor.

Potrivit informațiilor oficiale, cel puțin 636 de persoane au murit ca urmare a infecției cu noul coronavirus în China, iar numărul persoanelor infectate a depășit cifra de 30.000, conform bilanțului publicat vineri dimineață de autoritățile medicale de la Beijing. Alte câteva sute de persoane din peste 20 de țări au fost infectate cu noul coronavirus, iar două persoane din afara Chinei continentale, din Filipine și Hong Kong, și-au pierdut viața.

Joomla SEF URLs by Artio