Un uriaş „râu" de ciocolată, provenind de la o fabrică de praline, a inundat miercuri străzile oraşului Werl din vestul Germaniei şi a îngreunat activitatea serviciilor de urgenţă mobilizate la faţa locului, informează DPA, citată de Agerpres. „Am strâns totul cu lopeţile", a declarat pentru DPA, marţi, Karsten Korte, şeful diviziei de pompieri voluntari din Werl.

Aproape o tonă de ciocolată a trebuit curăţată de pe străzile oraşului. A fost nevoie de 25 de persoane şi de peste două ore de muncă pentru ca străzile să fie din nou curate. Motivul scurgerii nu este încă clar, însă se suspectează o defecţiune tehnică la fabrica de praline. Sursa: digi24.ro

Joomla SEF URLs by Artio