O maşină în care se aflau patru tineri de 16 ani şi un bărbat de 65 de ani s-a răsturnat, vineri, în jurul orei 12.30, pe strada Zamora din Sinaia. În urma accidentului, cei patru adolescenţi au fost răniţi şi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. În schimb, şoferul a scăpat fără răni serioase.

 

Din primele date, un bărbat de 65 de ani care conducea un autoturism pe strada Zamora din Sinaia, posibil pe fondul neadaptarii vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina s-a răsturnat pe plafon, pe partea carosabilă, a anunţat Poliţia Prahova. În autoturism se aflau 4 minori de 16 ani, care au fost transportaţi la spital, răniţi uşor la prima vedere, a mai anunţat Poliţia, care a precizat că şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că nu consumase alcool.

Cei patru copii se aflau în vacanţă, la o pensiune din Sinaia.

(Sursa foro: ISU Prahova)

Joomla SEF URLs by Artio