Un tren de călători şi unul de marfă au intrat într-o coliziune frontală, miercuri, în dreptul staţiei CF Ploieşti Triaj. În urma impactului, o garnitură feroviară a deraiat, cinci persoane au fost rănite, iar circulaţia între Bucureşti şi Ploieşti Sud a fost blocată complet! Ulterior, autorităţile au anunţat un alt bilanţ, vorbind despre 11 răniţi, dintre care unul grav, preluat de un elicopter SMURD.

Accidentul s-a produs miercuri, în jurul orei 16.00. Din primele informaţii, trenul de marfă, încărcat cu zahăr, nu ar fi aşteptat regulamentarla semul de oprire, lovind trenul de persoane care venea din sens opus. În urma impactului, primul vagon al trenului de călători care circula pe ruta Ploieşti Sud - Bucureşti a deraiat, a anunţat Poliţia Prahova.

Cel puţin cinci persoane au fost rănite, însă nu este vorba despre răni grave, a anunţat ISU Prahova. Ulterior, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au precizat că ar putea fi vorba despre şase răniţi uşor, care au fost preluaţi de echipajele medicale şi duşi, pentru evaluare, în sala de aşteptare din gară. În zonă, intervenţia se derulează cu dificultate, salvatorii fiind nevoiţi să meargă câteva sute de metri pe jos.

ISU Prahova a trimis la faţa locului două echipaje de descarcerare, două autospeciale de stingere, patru ambulanţe SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă și unul pentru transport personal și victime multiple. În sprijinul echipejelor prahovene, la faţa locului au fost trimise şi echipa CBRN a Unităţii Speciale de Intervenție în Situaţii de Urgenţă şi un elicopter SMURD.

Circulaţia feroviară între Bucureşti şi Ploieşti a fost închisă pe ambele sensuri, pentru derularea intervenţiei.

Joomla SEF URLs by Artio