Marți, 24 Octombrie 2017
 

7 copii din Prahova, duşi de urgenţă la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă

Written by Anca Visan  | Created on Thursday, 05 October 2017 15:05  |  Category: Știri locale

smurd isu prim ajutor accidentŞapte fraţi, cu vârste cuprinse între două luni şi opt ani, au ajuns de urgenţă la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti, cu simptome specifice unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Aceştia s-au intoxicat acasă, cel mai probabil de la o sobă, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, care a intervenit în acest caz.

 

Familia locuieşte în satul Izeşti din comuna Bărcăneşti, iar tatăl micuţilor a fost cel care a observat problema şi a sunat la 112.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD. Copiii au fost conştienţi, dar prezentând simptomele unei intoxicaţii, cu stări de vomă şi ameţeli. Din primele verificări, se pare că aceştia s-ar fi intoxicat cu fumul ieşit de la una dintre sobele din casă.

Copiii au fost transportaţi cu toţii la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti, au mai anunţat reprezentanţii ISU Prahova.