O mașină în care se aflau două persoane s-a răsturnat în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.00, pe Șos. Vestului din Ploiești.

 

Evenimentul s-a petrecut în apropierea intersecției de la Kaufland Nord. Potrivit informațiilor obținute de polițiști după primele cercetări, se pare că autoturismul ar fi acroșat bordura care separă linia de tramvai de șosea, fiind proiectată în alte două vehicule parcate. După impactul cu acestea, mașina s-a răsturnat.

Un pasager aflat pe locul din dreapta a murit pe loc. Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, victima este un bărbat în vârstă de 45 de ani, găsit cu leziuni incompatibile cu viața.

Ca prin minune, șoferul de 30 de ani a scăpat nevătămat din accident.

Acesta a fost testat de polițiști imediat după eveniment, reieșind că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

Pe rețelele de socializare au fost publicate imagini de la locul cumplitului accident. VEZI ÎNREGISTRAREA AICI.

Update - Cum s-a produs accidentul mortal de pe Șos. Vestului

Foto: captură video Facebook/ Antonio Rotaras

Joomla SEF URLs by Artio