Două mașini, cu șapte ocupanți, au intrat în coliziune, miercuri dimineață, din câte se pare pe fondul neacordării de prioritate. Accidentul s-a produs în satul Ghighiu.

 

ISU Prahova a anunțat că două din cele șapte persoane au avut nevoie de asistență medicală, victimele fiind găsite însă conștiente.

Polițiștii au stabilit, după primele cercetări la fața locului, că impactul s-a produs din cauza unui șofer care se deplasa pe o stradă laterală și nu ar fi acordat prioritate unui alt autoturism, la ieșirea în drumul național.

În urma impactului, a doua mașină a fost proiectată în afara părții carosabile, într-un gard de vegetație, și s-a răsturnat pe plafon.

Șoferul autoturismului care s-a răsturnat a fost transportat la spital, a anunțat Poliția.

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio