Un tânăr și-a pierdut viața și altul a fost rănit grav după ce mașina în care se aflau a lovit un cal, apoi s-a răsturnat într-o curte. Tragedia s-a petrecut la miezul nopţii, sâmbătă spre duminică, pe DN 1A, în apropiere de Ploiești.

 

La fața locului, echipajele de urgență l-au găsit pe șoferul de 23 de ani încarcerat, în stare de inconștiență, iar eforturile medicilor s-au dovedit în zadar. Victima a fost declarată decedată.

Un alt tânăr, de 24 de ani, pasager care se afla pe locul din dreapta șoferului, a fost găsit conștient, dar în stare gravă, el fiind transportat la spital.

Polițiștii au stabilit, din primele cercetări, că mașina în care se aflau cei doi a lovit un cal, răsturnându-se în afara carosabilului, în curtea unui imobil din satul Moara Nouă. Ancheta continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs tragedia.

Foto: IJP Prahova

Joomla SEF URLs by Artio