Două mașini au intrat în coliziune, luni dimineață, la intersecția străzilor Covurlui și Democrației. Poliția a anunțat că un copil aflat în unul dintre vehicule a fost transportat la spital.

 

Accidentul a avut loc în jurul orei 9.30. Potrivit polițiștilor care au efectuat primele cercetări la fața locului, un conducător auto în vârstă de 71 de ani, care se deplasa pe strada Democrației, pe banda din dreapta, ar fi efectuat un viraj către stânga spre strada Covurlui, moment în care întră în coliziune cu un autoturism care circula în paralel, pe aceeași direcție, pe banda din stânga, condus de o femeie de 32 de ani.

Copilul de 4 ani, care se afla în mașina șoferiței, a fost transportat la spital.

Polițiștii au stabilit că niciunul dintre conducătorii auto nu era sub influența băuturilor alcoolice.

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio