Așa cum directorul TCE, Alexandri Nicolae, anticipa încă de la incidentul de săptămâna trecută, problemele cu autobuzele IKARUS,  prea vechi pentru a mai fi ținute în circulație, continuă să apară. De această dată, un IKARUS s-a defectat pe traseul 104, fiind nevoie ca el să fie tractat până la garaj.

 

Defecțiunea a apărut joi după-amiază, în jurul orei 16.30, în timp ce autobuzul efectua o cursă pe traseul 104. Administratorii paginii de Facebook TransPloiești, care au publicat și imagini cu vehiculul tractat (VEZI VIDEO AICI), menționează că, în acest caz, a fost vorba despre o problemă la cutia de viteze.

Cert este că rabla de autobuz a rămas în drum și nu și-a mai putut continua cursa, incidentul apărând la exact o săptămână după ce un alt vehicul al TCE, tot un autobuz IKARUS foarte vechi, s-a rupt, practic, în timp ce transporta călători, pe traseul 5 (VEZI DETALII).

La momentul respectiv, directorul TCE Ploiești, Alexandri Nicolae, avertiza că "așa ne vom chinui până la sosirea noilor autobuze".

„Noi tratăm cu maximă responsabilitate siguranţa călătorilor şi a şoferilor noştri. Avem întotdeauna grijă ca sistemele de frânare şi cele de direcţie să fie în stare de funcţionare, sunt de altfel condiţii fără de care autobuzele nici nu ar avea cum să treacă de inspecţiile tehnice periodice. Din păcate, la alte componente nu ai cum să prevezi unde ar putea să cedeze, ţinând cont de vechimea foarte mare. Până la venirea noilor autobuze, aşa ne vom chinui”, a mai declarat Alexandri Nicolae, în contextul incidentului de vinerea trecută.

Din fonduri europene, printr-un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, care va ţine centralizat licitaţie, Ploieștiul așteaptă să primească 20 de tramvaie, 20 de troleibuze şi 9 autobuze electrice. Din fonduri proprii, Primăria a semnat și un contract pentru achiziţia a 50 de autobuze BMC diesel, noi, Euro 6. Primele 10 bucăți ar trebui să ajungă la Ploiești în cel mult o lună.

În plus, viceprimarul Cristian Ganea vorbea, zilele trecute, despre o a treia posibilitate de finanțare, prin Ministerul Mediului, care ar mai permite achiziționarea a 11 autobuze electrice noi pentru municipiul Ploiești.

Foto: captură video TransPloiesti

Joomla SEF URLs by Artio