Avocatul Răzvan Stănciulescu, iniţiatorul proiectului aerploiesti.ro, derulat prin Asociația "Prahova în Acțiune", a anunțat că rețeaua independentă de monitorizare a calității aerului din municipiu va fi donată Primăriei Ploiești.

 

"Am realizat această reţea în scopul conștientizării, activării și implicării cetățenilor pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu din Ploieşti şi împrejurimi, iar în prezent, consider că ploieştenii au nevoie de un astfel de proiect la nivelul municipalităţii, existând mai multe posibilităţi de a-l dezvolta. La toate întâlnirile de mediu la care am participat în ultimul an, s-a tot discutat despre dificultatea pe care o are Primăria Ploieşti în a crea o astfel de reţea, aşa că am hotărât să transferăm reţeaua aerploieşti.ro, GRATUIT, către municipalitate, pentru ca aceasta să înceapă să construiască un proiect propriu, cât mai rapid. Am transmis intenţia noastră către Primăria Ploieşti şi aşteptăm răspuns", a anunțat Răzvan Stănciulescu.

Măsurătorilor sunt realizate cu 10 aparate URADMONITOR MODEL A3 si SMOGGIE, parte a reţelei cu acoperire internaţională uradmonitor.com. Echipamentele sunt montate în prezent în Centru (Judecătorie), Bariera Bucureşti, Piața Mihai Viteazul, Cartier Mărăşeşti (Cioceanu), Cartier Lupeni, Cartier Boldescu, Cartier Bariera Bucov, Cartier Mitică Apostol, Cartier NORD MRS Residence și Cartier Mihai Bravu (Teleajen). Aparatele au fost montate în perioada martie 2019 (VEZI DETALII) - martie 2020 (VEZI DETALII).

Aparatele analizează mai mulţi parametri ai aerului, rezultatele măsurătorilor fiind afișate on-line, pe site-ul aerploiesti.ro.

Joomla SEF URLs by Artio