Luni, 20 Noiembrie 2017
 

Atenție la hoții... prietenoși! Un ploieștean a rămas, într-o clipă, fără telefonul mobil

Written by Ioana POPA  | Created on Tuesday, 14 November 2017 09:00  |  Category: Știri locale

Dacă sunteți abordat de un necunoscut care pretinde că vă cunoaște, aveți încredere în instincte și mergeți mai departe, fără a-i da atenție. Altfel, s-ar putea să vă alegeți cu o pagubă, iar amicul să se dovedească doar un hoț de rând.
Metoda, prin care infractorii își păcălesc victimele, ca să le "amorțească" vigilența, înainte de a le deposeda de bunuri de valoare, nu este nici pe departe nouă. Dar ea mai prinde și în zilele noastre. S-a întâmplat și la finalul săptămânii trecute. Pățitul este un ploieștean care s-a întâlnit, în zona Halelor Centrale, cu un... "prieten". Chiar dacă așa-zisul amic îi părea străin, probabil ca să nu pară nepoliticos omul i-a răspuns la salut și s-a lăsat îmbrățișat de cel ce pretindea că-l cunoaște. A fost suficient pentru a deveni o victimă, așa cum avea să constate în scurtă vreme. "Doi agenți de siguranță publică din cadrul Secției nr. 1 Ploiești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor în zona Halelor Centrale din municipiu, au fost sesizați de un ploieștean despre faptul că, în momentul în care acesta ar fi intrat într-un supermarket, ar fi fost întâmpinat de un tânăr necunoscut, care, sub pretextul că vrea să-l salute, l-ar fi îmbrățișat, iar după ce acesta a plecat, ar fi constatat că îi lipsește telefonul mobil din buzunarul hanoracului pe care îl purta", relatează IJP Prahova.
În urma verificărilor, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un ploieștean în vârstă de 17 ani, asupra acestuia fiind găsit bunul sustras. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, telefonul fiind predat persoanei vătămate.