Intervenţie de urgență a echipajelor ISU Prahova, duminică după-amiază, la Provița de Jos, după ce autoritățile au fost alertate că un bărbat ar fi căzut în râul Provița.

 

La fața locului au fost trimiși șapte pompieri, cu barcă pneumatică, dar și un echipaj Smurd. În ajutorul lor au sărit și sătenii, care de altfel au și găsit victima, un bărbat de 57 de ani, la aproximativ un kilometru distanță de locul în care ar fi căzut.

Acesta a fost găsit în localitatea Drăgăneasa, în stop cardio-respirator, echipajul Smurd începând manevrele de resuscitare, conform protocolului aplicat în astfel de cazuri.

Update - IJP Prahova anunță că persoana care a sunat la 112 a povestit că ar fi consumat alcool împreună cu victima. Cei doi s-ar fi apropiat, apoi, de râul Provița, pentru a vedea cât de mult a crescut apa. Bărbatul de 57 de ani a căzut și nu a mai ieșit la suprafață, trupul său fiind găsit la mai bine de un kilometru distanță de locul în care a dispărut.

Foto: arhiva ISU Prahova

Joomla SEF URLs by Artio