Doi indivizi au fost reținuți, iar apoi arestați preventiv, fiind bănuiți că, în noaptea de 30 iunie/1 iulie, ar fi tâlhărit un băiat de 18 ani, pe o stradă din Ploiești.

 

Primul suspect a fost depistat pe 9 iulie, a anunțat IJP Prahova. Polițiștii au dat de urma celui de-al doilea abia zilele trecute, acesta fiind reținut, iar, în cursul zilei de joi, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

"Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției de Poliție Nr.2 Ploiești efectuează cercetări într-o cauză penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

În noaptea de  30 iunie/1 iulie a.c., în jurul orei 00.40, am fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr de 18 ani ar fi fost amenințat cu acte de violență și deposedat de suma de 330 lei, de persoane necunoscute.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce se aflau pe o stradă din Ploiești, persoane necunoscute s-ar fi apropiat de adolescent și de persoana care îl însoțea, moment în care i-ar fi luat ghiozdanul, iar din portofelul care se afla în ghiozdan i-ar fi sustras suma de 330 de lei.

La data de 9 iulie a.c., polițiștii au reușit identificarea și depistarea uneia dintre persoanele bănuite de comiterea faptei, iar în baza probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, la data de 10 iulie a.c., s-a dispus arestarea preventivă  pentru o perioadă de 30 de zile.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au depistat și a doua persoană implicată în evenimentul din noaptea de 30 iunie/1 iulie a.c, care împreună cu persoana bănuită de comiterea faptei i-ar fi sustras tânărului suma de bani. Ieri, în urma probatoriului administrat, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă, în cursul zilei de astăzi, măsura arestării preventive pentru 30 de zile", a anunțat, joi seară, IJP Prahova.

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio