După câteva zile răcoroase, anunţul meteorologilor privind o îmbunătăţire a vremii în acest final de săptămână pare să fi convins destul de mulţi turişti să încerce o drumeţie pe Valea Prahovei. Drumul Naţional 1, una dintre cele mai tranzitate artere de circulaţie ale ţării, este aglomerat, încă de sâmbătă dimineaţă, pe sensul de mers Bucureşti-Ploieşti-Braşov. Poliţia Prahova a anunţat că sunt coloane de maşini la Nistoreşti, Comarnic şi Buşteni.

În lipsa unor centuri ocolitoare, DN1 duce în continuare greul, iar reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie au anunţat sâmbătă că se înregistrau coloane de maşini, pe sensul de urcare, încă de la ora 9.00, un pic mai devreme decât în alte weekend-uri. La ora 9.21, IJP anunţa că e o coloană în mişcare începând de la kilometrul 103, în dreptul cartierului Nistoreşti.

La prânz, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova a anunţat că se circulă cu dificultate pe DN1 atât la Nistoreşti, cât şi în Comarnic şi Buşteni. Cunoscuta aplicaţie pentru mobil Waze confirmă că se circulă cu dificultate în aceste zone, unde pe sensul de urcare sunt mai multe tronsoane semnalizate cu culoarea roşie, care indică faptul că aici se stă bară la bară în trafic.

Joomla SEF URLs by Artio