S.C. CORAL IMPEX S.R.L., cu sediul social în Mun. Ploieşti, Str. Peneș Curcanu, nr. 8, bl. 151C, ap. 10, reprezentată prin Director General Badea Alexandru, vă aduce la cunoştinţă că, în perioada 26 – 31 martie 2019, se vor efectua servicii de deratizare pe suprafaţa domeniului public al Municipiului Ploieşti, precum şi în incinta Parcului Memorial "Constantin Stere" din Municipiul Ploieşti, în baza Contractului Subsecvent nr. 14607/13.07.2018 încheiat între Municipiul Ploieşti şi S.C. CORAL IMPEX S.R.L.

Substanţa folosită va fi Agrorat Wax Blocks, cu substanţa activă brodifacoum.

Suplimentar pot fi utilizate şi alte substanţe avizate de Ministerul Sănătăţii, cu acordul prealabil al beneficiarului.

Acţiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile OMS 119/2014.

Pentru că activitatea de deratizare să fie eficientă, aceasta trebuie efectuată în mod unitar, la nivelul întregii localităţi, atât pe domeniul public, cât şi privat.

În acest sens, facem apel către cetăţeni, asociaţii de locatari/proprietari, agenţi economici şi instituţii publice să efectueze activitatea de deratizare pe proprietăţi, în clădiri şi în subsolul blocurilor, concomitent cu acţiunea municipalităţii.

În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestei acţiuni, perioada de efectuare a activităţii de deratizare va fi prelungită.

În caz de ingerare accidentală a substanţei raticide, este obligatorie prezentarea de urgenţă la medic.

Joomla SEF URLs by Artio