Un scandal care a izbucnit, sâmbătă seară, între trei indivizi din Boldești-Scăeni s-a încheiat cu o crimă.

 

Un bărbat de 47 de ani, se pare cioban din zonă, ar fi fost fost ucis cu o furcă de alți doi indivizi, frați, care în chemaseră să-i ajute la treabă.

Potrivit polițiștilor, conflictul a izbucnit pe fondul consumului de alcool.

"În urma unui apel 112, mai multe echipe de polițiști și jandarmi s-au deplasat în Boldești Scăeni, ocazie cu care au găsit un bărbat de 47 de ani decedat, prezentând leziuni traumatice.

La fața locului s-a deplasat un procuror criminalist din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova și un medic legist care au efectuat cercetări, stabilind faptul că persoana decedată este victima unui omor.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoana a fost chemată pentru a strânge fân la o adresă învecinată, apoi pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri legate de o capiță de fân, doi bărbați l-ar fi lovit cu un obiect contondent și un obiect tăietor-înțepător în zona toracelui și abdomenului, acesta decedând.

Cei doi bărbați au fost prinși de polițiști, procurorul dispunând reținerea acestora pentru 24 de ore, fiind prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă", a informat, duminică, IJP Prahova.

Joomla SEF URLs by Artio