Vechimea parcului auto al operatorului de transport public din Ploieşti a ajuns să-şi spună cuvântul în trafic. Dincolo de condiţiile din interior care lasă de dorit, de uzură, dificultatea găsirii pieselor de schimb şi consumurile mari de combustibil, adevărata imagine a vechimii s-a văzut vineri, când un autobuz ICARUS cu burduf... s-a rupt în două, la propriu.

Rămas printre cele mai vechi mijloacve de transport ale TCE Ploieşti încă aflate în exploatare, autobuzul ICARUS era folosit pe traseul 5, care leagă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti de cartierul Mihai Bravu. La un moment dat, în trafic, ceva a cedat, iar partea din spate a autobuzului articulat s-a izbit de asfalt. Din fericire, potrivit primelor informaţii, niciun călător nu a fost rănit.

Incidentul s-a produs între stațiile Neajlov și Tanin, pe sensul de mers spre Spitalul Județean, informează ziarulincomod.ro. Vehiculul a rămas pe şosea, călătorii au fost coborâţi în siguranţă din autobuz şi preluaţi de un alt mijloc de transport, iar la faţa locului au ajuns echipele de reparaţii ale TCE, mai notează sursa citată.

Joomla SEF URLs by Artio