Trei persoane au fost săltate de polițiștii din Ploiești, în baza mandatelor de aducere, iar două dintre ele au ajuns după gratii în urma perchezițiilor derulate într-un caz de falsificare și punere în circulație de monede străine falsificate, precum și înșelăciune.

 

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au documentat activitatea infracțională a celo trei bănuiți de comiterea infracţiunilor de falsificare de monede străine, punere în circulaţie de monede străine falsificate şi înşelăciune.

Aceștia ar fi fost dați de gol în luna martie, de plasarea a trei bancnote false de 50 de euro.

Percheziţiile care au avut loc, la domiciliile lor, în urmă cu două zile, derulate de BCCO și luptători din cadrul Grupării de Jandarmi  Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti,  au scos la iveală, însă, indicii cu privire la o activitate infracțională mai amplă. Oamenii legii au identificat și ridicat, în vederea continuării,cercetărilor, un pistol cu muniție neletală, două încărcătoare, cinci cartușe, o pușcă cu aer comprimat, patru telefoane mobile, trei grame de canabis, ustensile de consum droguri și suma de 6.700 de euro.  

Cele două persoane reținute vor fi prezentate procurorului de caz  în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Joomla SEF URLs by Artio