O rețea formată din 100 de senzori ficși de monitorizare de bandă largă, amplasați în București și alte 62 de orașe din țară, măsoară permanent nivelul câmpului electromagnetic, iar informațiile sunt transmise către o platformă on-line creată în acest scop de Autoritatea Națională de Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Doi dintre acești senzori ficși sunt amplasați la Ploiești, fiind, potrivit datelor prezentate de ANCOM, și singurii care fac asemenea măsurători în Prahova.

Cei doi senzori sunt amplasați în zona centrală, pe o clădire de pe str. Cuza Vodă, respectiv pe Bd. București. Ca regulă generală, ANCOM măsoară permanent nivelul câmpului electromagnetic "prin intermediul senzorilor ficși și mobili, în preajma spitalelor, a școlilor și în locuri aglomerate".

"Rezultatele se încadrează fără excepţie în limitele legale și sunt puse la dispoziţia tuturor pe platforma online pe care Autoritatea a creat-o în acest scop”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Potrivit reprezentanților autorității, senzorii funcționează permanent, transmițând măsurătorile către platforma www.monitor-emf.ro, o dată la 24 de ore. Rezultatele acestor măsurători sunt puse la dispoziţia celor interesați pe platforma electronică, sub formă de hartă care oferă și detalii cu privire la locul, perioada și nivelul măsurat al intensității câmpului electromagnetic, nivel exprimat în valoare absolută, dar și în procente față de nivelurile reglementate maxim permise.

"Suplimentar față de monitorizarea permanentă a câmpului electromagnetic prin senzori ficși, conform planului anual de măsurători, ANCOM realizează și măsurători cu echipamente mobile. Pentru fiecare dintre aceste măsurători realizate cu echipamente mobile sunt precizate locul, perioada și nivelul de expunere exprimat în procente față de nivelul de referință. Rezultatele măsurătorilor efectuate până în prezent arată că nu există depăşiri ale limitelor admise de legislație", mai precizează ANCOM.

,,Prin intermediul echipamentelor mobile, efectuăm anual peste 1.000 de măsurători ale intensității câmpului electromagnetic generat de stațiile radio/TV, PMR, GSM, UMTS, LTE, WiFi, WiMax sau alte echipamente de emisie până la frecvenţa de 6GHz. Mai mult, anul trecut am instalat 50 de noi senzori ficşi de monitorizare care transmit rezultatele măsurătorilor în fiecare zi”, a declarat Cristian Popa directorul Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM.

 În România, expunerea la câmp electromagnetic este reglementată prin lege, conform practicilor adoptate şi în Uniunea Europeană. Astfel, Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1193/2006 pentru aprobarea Normelor privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz are la bază Recomandarea 1999/519/EC privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice (de la 0 Hz până la 300 GHz), document de referinţă pentru toate statele membre ale UE, avizat de Comisia internaţională de protecţie la radiaţii neionizante (ICNIRP).

Din luna ianuarie 2018 şi până în prezent, ANCOM a primit peste 60 de sesizări cu privire la expunerea la câmpul electromagnetic. Acolo unde au existat solicitări de măsurare a nivelului de câmp electromagnetic, acestea au fost incluse în planul anului următor, cu mențiunea că măsurătorile se efectuează exclusiv în spațiul public.

Joomla SEF URLs by Artio