O femeie în vârstă de 70 de ani a ajuns de urgenţă la spital, după ce a fost acroşată de o maşină, pe trecerea de pietoni, pe Drumul Naţional 1, în Prahova. Accidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 9.00, în satul Româneşti din comuna Bărcăneşti.

 

"Din primele cercetări, un conducător auto în vârstă de 42 de ani care se deplasa către Ploiești, ajuns în localitatea Românești, în apropierea trecerii de pietoni, la km 50, nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară, pe marcajul pietonal. În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea pietonului, o femeie de 70 de ani care a fost transportat la spital. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ în cazul conducătorului auto", a anunţat Poliţia Prahova.

În urma impactului circulaţia pe banda a doua de pe sensul de mers Bucureşti-Ploieşti a fost restricţionată, vreme de aproape jumătate de oră.

(Imagine cu caracter ilustrativ)

Joomla SEF URLs by Artio