Miercuri, 22 Noiembrie 2017
 

Poliția Prahova a prezentat bilanțul celor șapte percheziții efectuate, joi dimineață, de polițiști de investigații criminale din cadrul I.J.P. Prahova și cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

 

Acțiunea polițiștilor prahoveni a vizat șapte adrese, în cadrul unei operațiuni de destructurare a unei grupări specializate în furturi. Dincercetările de până acum a reieșit că infractorii ar fi operat în perioada septembrie 2016 – mai 2017. În acest interval, persoanele bănuite ar fi săvârșit mai multe furturi din locuințe și societăți comerciale atât din țară cât și din străinătate, de unde ar fi sustras bani și bijuterii, cauzând un prejudiciu de aproximativ un milion de lei.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 6.000 de euro, 2 autoturisme, telefoane mobile, tehnică de calcul și motofierăstraie, iar trei persoane au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri.