Un cititor a trimis, marți, pe adresa redacției, o fotografie realizată în centrul Ploieștiului, unde a surprins o mașină a Poliței Locale oprită pe trecerea de pietoni.

Potrivit celui care ne-a trimis fotografia, nimeni nu se afla în mașina inscripționată, aparținând Poliției Locale Ploiești.

Așa cum se vede și în imagine, autoturismul era lăsat pe trecerea de pietoni.

Potrivit prevederilor Regulamentului de aplicare a Codului rutier, oprirea și staționarea autovehiculelor sunt interzise inclusiv pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 de metri înainte și după acestea, încălcarea acestei reguli fiind considerată contravenție și sancționată cu amendă și aplicarea de puncte de penalizare.

Culmea, acest lucru ar fi trebuit știut foarte bine de polițiștii locali, având în vedere că instituția are atribuții și pe linie rutieră. Potrivit informațiilor publucate chiar pe site-ul Poliției Locale Ploiești, printre altele, agenții PLP "constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar".

Joomla SEF URLs by Artio