Un elicopter de mici dimensiuni, folosit pentru zboruri de instruire, a fost avariat după o aterizare nereuşită. Incidentul a avut loc vineri dimineaţă la aerodromul din Strejnic, iar cei doi ocupanţi au scăpat teferi. Chiar şi aşa, procurorii au deschis o anchetă penală.

Vineri dimineaţă, în jurul orei 09.30, pe aerodromul Strejnic, un elicopter de mici dimensiuni Robinson 22, cu înregistrarea YR-MDV, aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, a fost implicat într-un eveniment de aviaţie, soldat cu distrugerea aeronavei, transmite Ministerul Transporturilor, într-un comunicat de presă remis Mediafax. O echipă de investigatori a Autorităţii de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile se deplasează la locul evenimentului. Alături de organele abilitate de investigare a evenimentului, s-a constituit şi o comisie internă de investigaţie a Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, pentru a determina cauzele producerii acestui eveniment, a mai precizat Ministerul.

Incidentul, considerat unul minor, nu a fost raportat la numărul de urgenţă 112. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a autosesizat şi a verificat situația la Școala de Aviație Strejnic, care a informat că în momentul efectuării unei manevre de aterizare un elicopter a atins cu partea din spate solul. Cele două persoane aflate la bord nu necesită îngrijiri medicale, au mai transmis reprezentanţii ISU Prahova.

Poliţia Prahova a confirmat că la faţa locului s-a deplasat un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, alături de poliţişti de la TF, pentru cercetări. „Se vor efectua cercetări privind săvârşirea infracţiunii prevăzute si pededepsite de art. 98 alin. 2 din OG 29/1997 (Codul aerian civil)”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova. Normativul invocat face vorbire la o încălcare din culpă a îndatoririlor, de către personalul aeronautic, de natură să pericliteze siguranţa zborului.

Joomla SEF URLs by Artio