O femeie și două fete  au fost recuperate de pe platoul Bucegi azi-noapte, în jurul orei 23.00, de jandarmii montani sesizați de doi turiști care se întâlniseră cu ele pe drumul spre Piatra Arsă.

 

Turiștii, care coborau de la Piatra Arsă, au alertat autoritățile că femeia și cele două fetițe se îndreptau spre acel punct, cu tendința de a urca la cabana Caraiman. Trei jandarmi montani, de la postul din Bușteni, au pornit în căutarea lor, întrucât se lăsa noaptea, cerul era înnorat și ploua.

Cele trei au fost găsite în jurul orei 23.00 la o stână de pe platoul Bucegi, ele fiind preluate de jandarmi cu autospeciala de serviciu.

Update - Inițial, jandarmii au fost informat că femeia ar fi însoțită de două fetițe, de 4, respectiv 5 ani. Când le-au găsit pe cele trei, ei au constatat că fetele au 14, respectiv 10 ani.

Foto ilustrație 

Joomla SEF URLs by Artio