Cinci percheziții au avut loc miercuri dimineață, într-o comună din Dâmbovița, într-o anchetă vizând spargeri date la Ploiești, în ultimele luni.

 

Descinderile au avut loc în comuna I. L. Caragiale, vizând domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 30.000 de lei, în perioada aprilie-septembrie, când "ar fi pătruns prin escaladare, pe timpul nopții, în mai multe apartamente situate la parterul unor blocuri de pe raza municipiului Ploiești, de unde ar fi sustras mai multe bunuri și obiecte de valoare (bani, bijuterii și aparatură electronică)".

De la locațiile vizate, polițiștii au ridicat mai multe bunuri (bijuterii, aparatură electronică, înscrisuri) care ar proveni din activitatea infracțională.

Două persoane au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

Perchezițiile au fost derulate de polițiștii din Ploiești, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării "Matei Basarab".

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio