Ca în fiecare an, prin "Planului de activități pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învăţământ preuniversitar din Municipiul Ploiești în anul școlar 2019-2020", forțele de ordine și-au împărțit zonele de care răspunde fiecare structură în parte. La opt școli din oraș vor patrula echipaje ale Poliției Locale Ploiești.

 

Polițiștii locali au ca scop asigurarea unui climat de normalitate și siguranță civică, în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar repartizate; monitorizarea permanentă și evaluarea evoluției și a dinamicii fenomenului delincvenței juvenile în mediul școlar, la unitățile repartizate, îndeosebi a faptelor comise cu violență, și informarea structurilor partenere (Poliția Națională și Jandarmeria); includerea unităților de învățământ preuniversitar, identificate cu grad de risc, repartizate în itinerariile de patrulare auto și pedestră, ca punct obligatoriu de staționare, în special în timpul sosirii/plecării elevilor la/de la cursuri; destructurarea și dispersarea grupurilor de persoane cu comportament deviant/delincvent care frecventează zonele unităților școlare repartizate și tulbură climatul de normalitate și siguranță civică.

Potrivit unei informări transmise de PL Ploiești, "polițiștii locali cu atribuții pe linie rutieră vor asigura fluidizarea traficului rutier și pietonal pe drumurile publice, în zonele adiacente unităților de învățământ repartizate, în apropierea trecerilor de pietoni, pentru a împiedica producerea de blocaje și vor lua măsuri contravenționale, potrivit competențelor legale, împotriva celor care nu respectă semnificația indicatoarelor rutiere ce reglementează oprirea și staționarea interzisă, accesul pe interzis - conform prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice". În același timp, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Comercial, vor verifica respectarea legislației în materie de către agenții economici care desfășoară activități de comerț în apropierea unităților de învățământ.

De asemenea, pentru a se cunoaște cât mai exact situația din teren, polițiștii locali se vor deplasa periodic la sediul unităților școlare pentru a sta de vorbă cu cadrele didactice, în vederea preluării eventualelor sesizări.

PL Ploiești le-a reamintit cetățenilor că Dispeceratul instituției funcționează permanent, iar reclamațiile părinților și profesorilor pot fi preluate în mod operativ, la numărul de telefon 0244/954, aspectele semnalate urmând a fi verificate în teren.

Conform planului amintit, PL Ploiești s-a ocupat în special de zonele din apropierea Colegiului de Arta Carmen Sylva, Colegiului Național “Regina Maria”, Colegiului Economic “Virgil Madgearu", Grupului Școlar  Administrativ si de Servicii “Victor Slăvescu”, Școlii Gimnaziale “George Cosbuc", Școlii Gimnaziale “Nicolae Titulescu”, Colegiului Național “Mihai Viteazul” și Colegiului Național “A.I. Cuza".

 

Joomla SEF URLs by Artio