Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home02/actualis/public_html/components/com_banners/models/banners.php on line 207

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home02/actualis/public_html/modules/mod_banners/tmpl/default.php on line 19

Motociclist de 24 de ani, rănit grav într-un accident pe DN1, la Pucheni. A fost preluat de un elicopter SMURD

Written by Anca Visan Category: Știri locale Created: Tuesday, 07 August 2018 13:39

elicopter smurd dn1Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost rănit grav într-un accident produs marţi, în jurul prânzului, pe Drumul Naţional 1, în Prahova. Victima, care se afla pe motocicletă, ar fi fost acroşată de o maşină care vira la stânga, tânărul alegându-se cu un traumatism cranio-cerebral şi un politraumatism la picioare şi fiind preluat de un elicopter SMURD, care l-a transportat pe tânăr la un spital din Capitală.

Accidentul s-a petrecut marţi, în jurul orei 12.00, în apropierea bisericii din Puchenii Mari. Din primele verificări, şoferul unui autoturism a virat la stânga, fără a fi acordat prioritate unui motociclist care se deplasa din sens opus, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova. Vehiculele au fost trase în afara părţii carosabile, iar traficul rutier în zonă nu a fost afectat, au mai precizat aceştia. Tânărul motociclist a suferit răni grave, însă a fost găsit conştient de medicii ajunşi la faţa locului. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis la faţa locului o ambulanţă SMURD şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă.

La scurt timp, medicii au decis că e nevoie de preluarea victimei de către un elicopter SMURD şi transportul de urgenţă la o unitate medicală din Bucureşti. Elicopterul a ajuns în jurul orei 12.20, aterizând pe un teren situat în vecinătate, la circa 50 de metri distanţă de DN1, din nou fără ca traficul rutier să fie afectat pe durata intervenţiei.

(Foto: arhivă)

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.