Un motociclist în vârstă de 53 de ani a ajuns la spital, sâmbătă la prânz, după un accident petrecut pe DN1A, în dreptul satului Ploieştiori din comuna prahoveană Blejoi. Martorii povestesc că bărbatul a intrat pe contrasens, în încercarea de a evita o maşină care efectuase o manevră bruscă în faţa sa, însă acesta a avut ghinion, intrând în coliziune cu un alt vehicul, care venea din sens opus, şi apoi fiind proiectat înapoi în maşina pe care încerca s-o evite.

 

Accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12.15, la kilometrul 87 şi 500 de metri al DN1A, în zona Ploieştiori. Din primele verificări, motociclistul de 53 de ani care se deplasa pe sensul de mers Ploiești - Blejoi, posibil pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, pentru a evita impactul cu autoturismul din fața sa, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o maşină care circula din sens opus, a transmis Poliţia Prahova. Ulterior, motociclul a fost proiectat în primul autoturism. În urma evenimentului rutier, bărbatul a fost transportat la spital, rănit ușor la prima vedere. Rezultat la etilotest a ieşit negativ. 

 

Traficul rutier pe respectivul tronson a fost deviat pe drumurile locale, până în jurul orei 13.20.

Joomla SEF URLs by Artio