Cinci focare noi au fost confirmate în Prahova, ieri, iar alte două suspiciuni sunt în atenția autorităților care așteaptă, și în aceste cazuri, sosirea rezultatelor de la București. Mai grav, în patru sate ale comunei Poienarii Burchii s-a trecut, deja, la uciderea preventivă a porcilor, după ce măsurile adoptat până acum s-au dovedit ineficiente în prevenirea răspândirii virusului.

 

Prefectura Prahova a actualizat, în această dimineață, situația focarelor de pestă porcină africană din Prahova, anunțând că, în decurs de o săptămână, numărul acestora a ajuns la 15. Numai ieri au fost confirmate cinci noi focare, prin buletine de analiză emise de IDSA București, în comuna Târgșoru Vechi-sat Târgșoru Vechi, comuna Poienarii Burchii - sat Poienarii Vechi, în comuna Gorgota - sat Fînari, în comuna Poienarii Burchii - sat Poienarii Rali, în comuna Brazi - sat Brazii de Jos. "Au fost ucişi 18 porci din gospodăriile respective, care au fost îngropaţi în groapa avizată de comisia de avizare", potrivit informării transmise, miercuri dimineață, de Prefectura Prahova.

Tot marți, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Prahova a aprobat două noi hotărâri privind Planurile de măsuri pentru combaterea a două focare la porci domestici din judeţ, confirmate anterior, în comuna Poienarii Burchii – sat Poienarii Rali şi în comuna Gorgota - sat Poienarii Apostoli). CLCB a decis, totodată, evaluarea şi uciderea preventivă a porcilor din gospodarii, în localităţile Poienarii Rali, Poienarii Vechi, Podu Văleni,  Cărbunari. "Conform recensământului efectuat de autorităţile locale sunt în total 138 de porci în 60 de gospodării. În după-amiaza zilei de 16.07.2019 au fost ucişi preventiv 62 porci, care au fost îngropaţi în groapa avizată de comisia de avizare. Acţiunea continua în cursul zilei de astăzi", au transmis reprezentanții Prefecturii Prahova.

Aceștia au explicat că, în ciuda măsurilor întreprinse de către autoritățile locale din Poienarii Burchii (achiziționarea materialelor de dezinfecție, identificarea utilajelor, identificarea terenului și săparea gropii, precum și efectuarea recensământului), răspândirea focarelor nu a putut fi oprită, iar uciderea preventivă a suinelor a devenit absolut necesară.

Autoritățile anunță că, marți, în județ au mai apărut alte două suspiciuni, la un porc domestic într-o gospodărie din comuna Puchenii Mari - sat Puchenii Moşneni şi  la un porc mistreţ vânat în Fondul de Vânătoare 15 Măneşti, aparţinând AJVPS Prahova. Analizele efectuate de DSVSA Prahova au ieșitpozitive, ele fiind trimise pentru confirmare la IDSA Bucureşti. 

Autorităţile locale continua recensământul suinelor din zonele afectate de PPA, în timp ce echipajele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova efectuează controale în trafic, verificările vizând autovehiculele care pot transporta animale/carne/produse din carne de porc pe căile rutiere. Până acum nu au fost descoperite situații de acest fel.

               

Joomla SEF URLs by Artio