Arena Naţională din Capitală va găzdui patru meciuri la Campionatul European de fotbal din 2020, iar autorităţile române vor să le ia ochii suporterilor care vor ajunge în ţară şi cu o sumedenie de obiective turistice. N-avem noi infrastructura prea bine pusă la punct, însă guvernanţii speră să atragă, cu ocazia EURO 2020, un număr cât mai mare de turişti. Autorităţile au selectat deja şase judeţe, printre care se află şi Prahova, care va fi promovată pe site-ul oficial UEFA în perioada competiţiei.

Astfel, microbiştii care vor să-şi susţină echipele reprezentative vor avea ocazia să afle informaţii despre cele mai importante obiective turistice din România, autorităţile sperând că mulţi vor decide să le şi viziteze în pauzele de trei-patru zile dintre meciuri. Prefectul de Prahova, Mădălina Lupea, a precizat că la nivelul judeţului nostru au fost selectate două localităţi, Sinaia şi Buşteni, fiecare cu câte două obiective turistice evidenţiate. Este vorba, în primul caz, despre Castelul Peleş şi Gondola Sinaia, care asigură accesul împătimiţilor de sporturi montane la o infrastructură de profil bine pusă la punct, cu trasee de mounain bike totalizând aproape 10 kilometri, se laudă autorităţile. De cealaltă parte, la Buşteni, autorităţile române vor promova Castelul Cantacuzino, care oferă, pe lângă priveliştea inegalabilă spre Masivul Bucegi, şi un restaurant foarte apreciat, o galerie de artă şi un parc de aventură, precum şi traseele montane care pornesc din localitate şi duc spre Sfinx, Babele, Cascada Urlătoarea sau Crucea Eroilor de pe Caraiman.

Celelalte cinci judeţe selectate sunt Braşov, Sibiu, Suceava, Tulcea şi Constanţa. Obiectivele turistice propuse urmează să fie promovate de UEFA şi structurile partenere pe durata EURO 2020.

Joomla SEF URLs by Artio