Doi indivizi au scos cuțitul la cetățenii aflați, vineri seară, în Piața Malu Roșu din Ploiești. Incidentul a fost făcut public în această săptămână de Poliția Locală Ploiești, un echipaj al instituției fiind primul care a intervenit la locul evenimentul și i-a depistat pe făptași.

 

"În data de 04 octombrie 2019, în jurul orelor 18:15, un echipaj auto a fost sesizat de paznicul Pieței Malu Roșu despre faptul că a fost amenințat cu cuțitul, atât el cât și cetățenii din piață, de către două persoane care au părăsit zona cu puțin timp în urmă. Procedând la verificarea zonei imediat apropiate, polițiștii locali au depistat și interceptat persoanele în cauză, numiții P.A.T., în vârstă de 33 de ani și P.F.A., în vârstă de 49 de ani, ambii domiciliați în Ploiești. În urma controlului corporal, s-au găsit asupra numitului P.A.T. două cuțite tip briceag (aprox. 25 – 30 cm)", au anunțat reprezentanții Poliției Locale Ploiești.

La fața locului s-au prezentat și două echipaje din cadrul Secției nr. 2 Poliție.

"Persoanele în cauză, care se manifestau violent, au fost încătușate și transportate la secția de poliție, fiind predate lucrătorilor acesteia, în vederea continuării cercetărilor", au mai precizat reprezentanții PL Ploiești.

Joomla SEF URLs by Artio