Pompierii prahoveni, salvatorii mereu la datorie, nu au stat deoparte nici de sărbători. Pe lângă intervențiile obișnuite, prin care au salvat bunuri și vieți, aceștia au încercat să aducă un zâmbet și un strop de liniște și în casele unor prahoveni necăjiți.

 

Luni, reprezentanții ISU Prahova i-au trecut pragul lui Alexandru, un elev de nota zece crescut doar de bunica lui, doamna margareta, în vârstă de 68 de ani. Cei doi trăiesc într-o casă modestă, lângă oborul din Ploiești.

"Copilăria lui nu este una fericită, lipsită de griji, aşa cum ar trebui, însă are parte de sprijinul necondiționat al bunicii. L-am vizitat și noi și am încercat să îi redăm speranța și încrederea către un viitor mai bun", au scris reprezentanții ISU pe pagina de Facebook a instituției.

Tot pompierii au mers, în această perioadă, cu alimente, îmbrăcăminte și produse de igienă, la opt familii din Prahova pe care le-au cunoscut în timpul intervențiilor de peste an. Este vorba despre opt cazuri de familii care au avut de suferit de pe urma incendiilor sau inundațiilor și, mai grav, ale căror copii au fost răniți în urma unor asemenea evenimente nefericite.

Zilele trecute, de exemplu, salvatorii au ajuns la familia Cervinschi, din Filipeștii de Târg. Patru din cei șapte copii ai familiei au fost răniți, la finalul lunii noiembrie, după ce o sobă supraîncălzită din locuința lor a explodat.

Pompierii au lansat un apel către prahoveni să-i ajute și ei, atât cât pot, pe cei încercați de soartă, pentru a le aduce un strop de bucurie măcar de sărbători.

Foto: ISU Prahova

Joomla SEF URLs by Artio