Un bărbat în vârstă de 37 de ani a murit, în noaptea de duminică spre luni, după ce a fost lovit de o maşină, pe Drumul Naţional 1, în dreptul oraşului prahovean Băicoi. Pietonul ar fi traversat printr-un loc nepermis, transmite Poliţia Prahova.

 

Accidentul s-a petrecut la kilometrul 80 al DN1, în jurul orei 3.00. "Un bărbat în vârstă de 49 de ani aflat la volanul unui autoturism pe DN1, care circula din direcția Ploiești către Brașov, suprinde și accidentează un pieton în vârsta de 37 de ani, care ar fi traversat sectorul de drum printr-un loc nepermis. Din nefericire, în urma impactului, pietonul și-a pierdut viața", au mai transmis reprezentanţii IPJ Prahova.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Joomla SEF URLs by Artio