Primăria Sinaia a lansat programul "O zi la Sinaia - A(L)TITUDINE PENTRU VIAȚĂ", în cadrul căruia sute de copii din mediul rural vor ajunge, în vizită, în stațiunea de pe Valea Prahovei.

Programul se adresează copiilor din mediul rural, pentru care activitățile de tipul excursiilor sunt organizate rar sau deloc. "Un program pentru mai bine atunci când poți ajuta dincolo de orașul tău" este sloganul sub care a fost lansat acest proiect prin care autoritățile din stațiunea prahoveană își propun să aducă în vizită, la Sinaia, aproximativ 300 de copii din județ și nu numai.

"Oferim 10 excursii gratuite pentru elevii din mediul rural. Fiecare școală beneficiază de un număr maxim de 30 de elevi plus doi însoțitori. Proiectul se adresează școlilor gimnaziale cu clasele I - IV sau I - VIII, situate pe o rază de 150 de kilometri în jurul orașului Sinaia. Asigurăm transportul elevilor, intrare gratuită la telegondolă și muzeele care sunt incluse în proiect, precum și masa de prânz" este anunțul Primăriei Sinaia.

Persoanele interesate (dascăli, părinți sau chiar autorități locale) trebuie să completeze formularul publicat AICI și să spună de ce ar vrea unitatea pe care  o reprezintă să fie selectată în proiect. Adresa de contact este This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Joomla SEF URLs by Artio