Un incendiu a izbucnit, luni seară, la un service auto din Boldești-Scăeni. La acel moment, în incintă se aflau cinci autoturisme.

 

Incendiul a izbucnit la service-ul auto de pe strada Gloriei. Trei echipaje ale ISU Prahova, dotate cu autospeciale de stingere, au intervenit la fața locului.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Un autoturism din cele cinci aflate în interior a ars, însă, în totalitate.

Pompierii vor stabili, în urma cercetărilor, cauza producerii evenimentului.

Update - Pompierii au anunțat că evenimentul a fost cauzat de un acumulator electric lăsat sub sarcină. În incendiu au ars un autoturism în totalitate, mai multe anvelope, aparatura electrocasnică și s-au degradat pereții încăperii și acoperișul.

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio