Accidentul s-a produs în jurul orei 11.00, în zona Bauelemente, pe raza comunei Ariceștii Rahtivani, șoferul autoturismului implicat fiind rănit, în urma impactului.

 

ISU Prahova a anunțat că a trimis la fața locului pompieri, dar și echipaje de descarcerare și prim-ajutor. Victima este un bărbat de 50 de ani care a fost asistat medical la fața locului, apoi transportat la spital.

Polițiștii au stabilit, în urma primelor cercetări, că bărbatul rănit se afla la volanul unui autoturism care a ieșit dinspre Bauelemente, ar fi încercat să efectueze manevra de viraj stânga către Ploiești, atunci fiind acroșat de o cisternă care circula pe sensul spre Târgoviște.

Poliția a anunțat că în zonă nu se înregistrează, în urma accidentului, probleme de trafic.

Echipajele de intervenție au constatat și că nu este vorba despre pericol de explozie, nefiind înregistrate scurgeri de combustibil, iar cisterna fiind încărcată cu o cantitate mică de benzină.

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio