Joi, 20 Iulie 2017
 

Trei case mistuite de flăcări, la Balta Doamnei, din cauza unui aparat defect

Written by Ioana Popa  | Created on Saturday, 15 July 2017 14:22  |  Category: Știri locale

Un incendiu devastator izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în comuna prahoveană Balta Doamnei, a făcut scrum trei case.


Alarma s-a dat în jurul orei 3.00 dimineața, iar la fața locului au ajuns în scurt timp, din partea ISU Prahova, cinci echipaje de pompieri și o ambulanță SMURD. Incendiul nu s-a soldat cu victime, însă a reușit, rapid, să distrugă trei case.
Reprezentanții ISU Prahova spun că acesta ar fi izbucnit de la un scurtcircuit electric produs la un aparat electrocasnic.
Până la lichidarea incendiului, flăcările au afectat o suprafață de 1.400 de metri pătrați, în total trei case și anexele gospodărești de pe două proprietăți învecinate.
Foto: ISU Prahova